Comunicat de presă – S-a deblocat vânzarea cabinetelor

 

Asociația Medicilor de Familie București, Patronatul Medicilor de Familie București și Patronatul Național al Medicilor de Familie – Filiala București doresc să mulțumească Primăriei Municipiului București și Consiliului General al Municipiului București pentru votul din ședința de astăzi, prin care s-a deblocat vânzarea cabinetelor medicale către medicii concesionari.

Deși doar chiriași în spațiile Primăriei până în acest moment, medicii  de familie au  investit în aceste cabinete. Atât cât va permite finanțarea redusă a sistemului sanitar, medicii doresc să investească și în continuare, însă acest lucru nu ar fi fost posibil fără a fi proprietarii spațiilor în care își desfășoară activitatea.

Organizațiile medicilor de familie din București mulțumesc pe această cale tuturor consilierilor, în special celor din comisiile de specialitate ale Primăriei și dlui Primar General pentru deschiderea de care au dat dovadă, pentru dialogul cu medicii de familie și cu partenerii acestora din Alianța Pentru Sănătate din România. Prin votul de astăzi al tuturor consilierilor generali ai Municipiului București s-a reușit un pas  crucial către normalitate în continuarea reformei sistemului sanitar.

 

Președinte AMF-B                                         Președinte PMFB                                           Președinte PNMF

                                                                                                                                                             Filiala București

Dr. Rodica Tănăsescu                                Dr. Marina Pîrcălabu                                     Dr. Doina Mihăilă