Comunicat de presă: CASMB a încălcat flagrant contractul semnat cu medicii de familie!

București, 27 decembrie 2017

 
Patronatul Medicilor de Familie din București și județul Ilfov (PMFB) și Asociația Medicilor de Familie București-Ilfov (AMFB) își manifestă revolta în fața abuzului de putere exercitat de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, prin reținerea ilegală a unor sume de bani datorate de CASMB cabinetelor de medicina familiei.
 
CASMB datorează lunar cabinetelor de medicina familiei plata pentru consultațiile medicale acordate pacienților asigurați, în baza facturilor transmise de cabinete. La termenul de plată al facturilor, pe 20 decembrie 2017, CASMB a virat în conturile a peste 500 de cabinete de medicina familiei din București sume mai mici cu până la 4250 RON!
 
Această situație reprezintă un adevărat atac la independența cabinetelor și o ingerință de nepermis în managementul veniturilor cabinetelor de medicina familiei, venituri necesare medicilor de familie bucureșteni pentru funcționarea cabinetelor – salariile asistentelor medicale, personalului non-medical, facturile de utilități, contribuțiile și impozitele datorate ANAF și autorităților locale etc. Decizia CASMB de a reține sume de până la 4250 RON înainte de Crăciun este nelegală și în afara prevederilor contractuale.
 
Conducerea CASMB a declarat în cadrul unei întâlniri avute în data de 14 decembrie cu reprezentanții PMFB că sumele sunt rezultate în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi a României în anul 2015 și a unei decizii emise în 24.07.2015, pentru rețete acordate în anul 2014 pacienților veterani de război și pensionari cu pensii sub 700 RON, și că aceste sume trebuie recuperate de CASMB de la medicii de familie înainte de termenul de prescripție. Atât în cadrul întâlnirii cât și în adresa transmisă de PMFB anterior, reprezentanții PMFB au atras atenția conducerii CASMB că reținerea sumelor este ilegală în absența dovezilor privind vinovăția medicilor. De asemenea, conducerea CASMB a fost informată că PMFB își va sprijini membrii pentru acționarea în justiție a instituției în cazul în care sumele vor fi reținute fără a fi respectată procedura legală de verificare și stabilire a existenței unor încălcări a contractelor dintre cabinete și CASMB.
 
Ca urmare a notificărilor emise de către CASMB, medicii au înregistrat contestații la sediul acesteia, prin care conducerea CASMB a fost informată despre faptul că în convârșitoarea majoritate acuzațiile nu erau întemeiate. În cea mai mare parte,  datele eronate din Sistemul Informatic Unic Integrat administrat de Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate stau la baza erorilor depistate de Curtea de Conturi. Până la data reținerii ilegale a sumelor, zeci de medici de familie au înregistrat la CASMB contestații scrise însoțite de documentele justificative, alte câteva sute de medici urmând să înregistreze contestațiile. 
 
CASMB a întârziat nepermis comunicarea către partenerii contractuali a notificărilor emise. Medicii au fost informați abia în data de 8 decembrie 2017 de existența notificărilor emise de CASMB în data de 28 noiembrie 2017. Mai mult, în zilele de vineri Registratura Generală CASMB nu are program cu publicul astfel încât contestațiile nu au putut fi înregistrate. O parte dintre cabinetele de medicina familiei cu sume reținute ilegale nici nu primit încă notificarea, medicii au aflat despre aceste imputări abia la primirea incompletă a sumelor facturate!
 
Este revoltător ca medicii de familie să fie considerați din nou țapii ispășitori, fără nici un fel de dovezi sau răspuns la contestațiile înregistrate, și păgubiți pentru greșeli care nu le aparțin.
 
Având în vedere toate cele de mai sus, cât și nesoluționarea problemelor care afectează grav acordarea serviciilor prin sistemul de asistență medicală primară, aduse la cunoștința CASMB prin Memoriul Coaliției “Solidari pentru Sănătate” din data de 2 noiembrie 2017, Asociația Medicilor de Familie București-Ilfov și Patronatul Medicilor de Familie din București și județul Ilfov anunță că, începând cu data de 3 ianuarie 2018, cabinetele de medicina familiei din București nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, ca urmare a nesemnării actelor adiționale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistență medicală primară încheiate cu CASMB.
 
Medicii de familie din București se alătură astfel colegilor lor din toată țara, care refuză să mai semneze actele adiționale cu casele de asigurări de Sănătate începând din data de 1 ianuarie 2018.
 
Președinte PMFB                        Președinte AMFB
Dr. Marina Pîrcălabu                   Dr. Sandra Alexiu