Așa cum am anunțat în urma conferinței de presă din luna iulie 2019, PMFB a sprijinit 36 de cabinete membre să dea în judecată CASMB pentru notificările de plată primite de cabinete în luna iunie 2019.

Sumele menționate în notificări, cuprinse între 5000 lei și 82000 lei, reprezintă contravaloarea tratamentelor prescrise pacienților diagnosticați cu hepatită sau insuficiență renală cronică. Pacienții au primit aprobare pentru tratament de la casa de asigurări sau scrisoare medicală de la medicul din spital, însă casa de asigurări nu mai consideră aceste documente suficiente, în urma unui control al Curții de Conturi. 

Procesul se află pe rolul Tribunalului București, Secţia a-V-a Civilă.

Patronatul Medicilor de Familie din București și județul Ilfov a sprijinit cele 36 de cabinete membre prin achitarea integrală a onorariului avocatului și a jumătate din taxele judiciare de timbru.

Pentru detalii vă rugăm să vă adresați în scris la [email protected]